Skip to content

Revelionul ospatarilor (cu Roman - Unda Comuna)

11 - Subcarpati
Popularity · Low

YouTube

Searching YouTube...

Lyrics

Nu uita de unde vii şi unde te duci, să ştii! Fii pe fază! Lăutar de Bucureşti e o metaforă Nu-s lăutar, sunt MC, am microfon Te duc departe, bă Ísta-i mediul în care ne manifestăm Spune-le cluburi, spune-le beaturi, pe scenă cântăm (Semihoinară) În noi trebuie s-avem credinţă Spunem viaţa-n cel mai frumos mod cu putinţă Nu facem altceva decât să ducem la cap planul Dacă nu ne crezi verifică-ne elanul Ai încredere în noi, bro, e binecuvântare Fiindcă văd amintiri frumoase în sertare Chiar acum când vorbim unul scrie pe hârtie Înc-o amintire la cutie Probabil te-ai întrebat cum e viaţa-n locul meu Cum e aici, pe scenă, daca e uşor sau greu Ce vede oare când închide ochii Şi dă-n continuare la microfon, probabil că-i beton Şi nu-ţi imagina numai miere şi câmpii verzi Pe unele le câştigi, pe altele le pierzi Şi vede flash-uri, mă Şi e tripat, mă Şi e departe, mă Acum fă-te că e frumos Te văd în dilemă Fiecare gest, pare, e parte dintr-o schemă Sau e natural? Sau e foame-n milioane? În câteva luni sunt gata să sar pe oameni, mă? Depinde de MC, lumea te aclamă Cu jocul ăsta vezi thriller, comedii şi dramă E un fel de teatru, ne punem măştile În culise repetăm să iasă bine piesele Implicat în rol devin spectator Mă observ atent prin ochii altui privitor Aşa îmi place mie, aşa mă identific Sunt ceea ce interpretez şi totul e magnific Noi trăim un act, cântăm pe-aceeaşi scenă Facem loc sub reflectoare pentru altă genă Dincolo de cortină, îi regăseşti Oamenii care te plac pentru ceea ce eşti Am muncit pentru alţii în această-mpărăţie Dă-mi un rol de servitor să-l joc cu măiestrie E un teatru gratuit, în final plătit Acum muncesc pentru mine să mă bucur la sfârşit În fiecare dintre noi se află o scânteie Şi când aflăm de ea o folosim ca pe o cheie Deschidem uşile, deschidem suflete Comorile si minţile captive-n lacăte Eu îmi iubesc graiul, îmi iubesc poporul Las prin mine să reprezinte microfonul MC e omul care totul ce i-a dat Domnul în rime transformă Ascultă, soră. Ascultă, frăţică Nu ştiu ce-i acum la modă în muzică Eu ştiu, însă, că fac ceea ce fac Botezat de cineva hip-hop underground Adevărat, secundele fug Dar precum Bean mă simt mereu la început Stând pe-o undă comună cu băieţii Pentru unii dând ceva ieşit din comun Ieşit din (sugrum Carpaţii) precum Metadon şi alţii Îţi distrug acele rădăcini Care te ţin luptând să fii auzit ca Charlie Chaplin Eu ştiu. Nu-i totul aşa cum pare Fiecare are o (?) personală Oricum, sunt în stare să fac multe Cum zic bătrânii: "Doamne-ajută! Amin. "